HTC One M9 Își dezvăluie parțial designul printr-o serie de huse Otterbox ajunse pe web

1.004 ori10-02-2015
HTC One M9 Își dezvăluie parțial designul printr-o serie de huse Otterbox ajunse pe web

HTC One M9 a avut parte de multe randari și imagini scăpate pe Internet, dar până acum nu prea am văzut huse ale acestui flagship. Amintim de huse, deoarece Samsung Galaxy S6, spre exemplu a apărut în numeroase imagini cu huse aplicate, iar acum a venit și rândul lui HTC One M9 să ni se prezinte astfel.

Handsetul apare cu huse Otterbox, imaginile fiind publicate de un site olandez. De remarcat faptul că telefonul vine cu o zonă pătrățoasă a camerei și un orificiu extra lângă, care ar putea fi asociat cu un blitz, sau poate cu un mecanism nou al camerei. Observăm și o prelungire a orificiului camerei, ceea ce înseamnă că am mai putea avea încă un mecanism în acea zonă.

Huse HTC One M9

Să fie un senzor pentru puls, unul pentru amprente sau pur și simplu încă un blitz sau un senzor special? Husele vin pe negru și un gri special, ceea ce poate indica și că telefonul va adopta aceleași nuanțe. Sursa imaginilor afirma că fiecare husă va costa 30 de euro și că vor sosi pe 1 aprilie. HTC One M9 va debuta oficial în cadrul unui eveniment de la MWC 2015, pe 1 martie, cu Android 5.0 la bord cu HTC Sense 7.0, procesor Snapdragon 810, 3 GB RAM și o cameră de 20 MP.

Sursa: technobuffalo.com
Taguri: HTC One M9 One M9 HTC Otterbox Huse HTC One M9 Huse Otterbox MWC 2015

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.