Huawei Ascend P8 are parte de o nouă scăpare, sub formă de imagine de această dată

1.314 ori17-11-2014
Huawei Ascend P8 are parte de o nouă scăpare, sub formă de imagine de această dată

La doar câteva ore după ce am aflat de existența lui Huawei Ascend P8, flagshipul pe 2015 al celor de la Huawei, iată că avem și o primă imagine cu handsetul. Pe el îl așteptam la CES 2015 sau MWC 2015, iar până atunci hai să vedem ce știm până acum despre acest device.

în primul rând, de vreme ce el calcă pe urmele unor modele cu talii subțiri, smartphone-ul va avea probabil o grosime destul de scăzută. Huawei Ascend P8 ar urma să vină cu o carcasă fabricată din metal și material ceramic, acesta din urmă fiind inclus în zona din spate. Presa din China a descoperit detalii despre Ascend P8, care ar urma să fie un telefon cu ecran Full HD de 5.2 inch, cu o margine curbată 2.5D, după modelul telefonului IUNI U3.

Noul venit ar urma să folosească un procesor Kirin 930 octa core bazat pe arhitectura de 16 nm. Dacă ne uităm la imaginea apărută online, observăm că zona din spate a telefonului are o textură ce aduce cu pielea mai degraba decat ceramic. Remarcăm și că sub camera e o zonă interesantă, până în logo, care ar putea include un mecanism nou, poate unul ce include un scanner de amprente sau un mecanism laser de autofocus.

Sursa: gizchina.com
Taguri: Huawei Ascend P8 Imagini cu Huawei Ascend P8 Huawei Ascend P8 Kirin 930

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.