După ce acum câteva zile, un device misterios Huawei denumit C199își făcea apariția în cadrul unor fotografii neclare, iată că astăzi terminalul în cauză primește certificare din partea TEENA (Agenția Chineză de Certificare a Echipamentelor Electronice), ocazie prin care putem afla câte ceva despre specificațiile sale.
Potrivit documentelor de certificare, Huawei C199 va dispune de un display Full HD de 5.5 inch (1.920 x 1.080 pixeli), 2 GB memorie RAM și un procesor Kirin 920. Acesta din urmă este un chip despre care am tot auzit în ultimul timp, performanțele sale fiind similare cu cele oferite de un Snapdragon 805.
Revenind la subiectul principal, și anume Huawei C199, aflăm că acesta va aduce la pachet și o carcasă metalică, element ce dă un plus de personalitate unui terminal flagship. Deși mai multe detalii despre specificații nu se cunosc, se pare că odată ajuns pe piață, Huawei C199 va avea un preț de pornire de 322$.