Huawei nu încetineşte ritmul lansărilor de produse, chiar dacă va trebui să ofereterminale fără aplicaţii Google la bord. Azi aflăm că firma chineză are un eveniment pe 17 octombrie, la care a invitat presa, teaserele şi invitaţiile făcând aluzie la un terminal cu muchii foarte subţiri ale ecranului.
Sunt şanse foarte mari să fieHonor V30 şi V30 Pro, care tocmai au scăpat în această săptămână. Conform invitaţiei, telefoanele nu au breton, dar ar putea avea un orificiu pentru camera selfie în partea dreaptă sus, unde străluceşte o rază de lumină. Posibil ca să vedem o cameră integrată sub ecran, dar ştiu că tehnologia aceasta nu era gata încă şi Oppo sau Vivo încă se chinuiau cu ea. Şi Samsung lucra la ceva de gen…
Trebuie subliniat că telefoanele vor sosi fără aplicaţii Google la bord, deci va fi aceeaşi situaţie ca la Mate 30. Cele mai noi scăpări indică prezența pe V30 Pro a unui ecran OLED cu două orificii pentru camera selfie, cameră de 60 megapixeli în spate şi procesor Kirin 990 5G. Judecând după randarile apărute pe Weibo, avem o cameră pătrată în spate.
Ne intrigă acel senzor de 60 MP din spate, mai ales că nu ar fi cel de 64 MP văzut pe Redmi Note 8 Pro recent. Honor V30 Pro pare să aibă o cameră quad, iar dotările hardware îl fac un rival pentru Mate 30 Pro chiar. Mai ştim că Honor V30 Pro aduce şi o baterie de 4200 mAh cu încărcare rapidă la 40W SuperCharge, plus încărcare wireless la 15W.
Honor V30 va avea un ecran LCD cu decupaj pentru o cameră selfie și o baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 22.5W SuperCharge. Sunt şanse ca pe 17 să vedem şi un nou ceas Honor Watch Magic.






