Huawei Mate 30 Pro e peste iPhone 11 Pro la testul de performanţă AnTuTu

4.629 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro e peste iPhone 11 Pro la testul de performanţă AnTuTu</b>Huawei Mate 30 Pro a debutat în ultima săptămână şi dacă mai avem până la disecţii, teste de rezistenţă şi comparaţii foto, vedem măcar primele teste de performanţă. Telefonul are procesorul Hisilicon Kirin 990 trecut prin AnTuTu şi se pare că nu se..

Huawei Mate 30 Pro a debutat săptămâna trecută şi dacă mai avem până la disecţii, teste de rezistenţă şi comparaţii foto, vedem măcar primele teste de performanţă. Telefonul are procesorul Hisilicon Kirin 990 trecut prin AnTuTu şi se pare că nu se urcă pe primele locuri ca predecesorul său anul trecut.

Îmi amintesc că toamna trecută Huawei Mate 20 Pro a urcat rapid în clasamente datorită procesorului său şi a încheiat anul 2018 dominând segmentul Android. În 2019 lucrurile se schimbă, iar modelul LIO-AL00 listat de AnTuTu este cel despre care scriem aici (test primul din stânga). E vorba despre versiunea 4G de Huawei Mate 30 Pro şi nu cea 5G, care are un uşor boost de performanţă.

Huawei Mate 30 Pro e peste iPhone 11 Pro la testul de performanţă AnTuTu

Acolo unde Kirin 990 de pe varianta 4G e fabricat prin procesul de 7 nm, Kirin 990 5G e pe proces EUV 7 nm+. Are şi nucleele de performanţă medie tactate mai sus, deci ar putea obţine rezultate mai bune. Huawei Mate 30 Pro 4G obţine în cel mai nou test AnTuTu 457.357 de puncte, Mi se pare interesant că sursa (AnTuTu) a ţinut să precizeze că ar fi fost activat şi un mod Power Saving în timpul testului.

Clasament AnTuTu Android luna august

Clasament AnTuTu Android

Cu acest scor, telefonul se plasează fix între smartphone-urile cu procesor Snapdragon 855 şi cele cu Snapdragon 855+. AnTuTu ar menţiona şi prezenţa unei stocări UFS 3.0 la bord. Mate 30 Pro e cu aceste valori sub Xiaomi Black Shark 2 Pro, care ajunge la 469.708 puncte, dar şi sub ASUS ROG Phone II, care are 469.590. Pe locul 3 era OnePlus 7 Pro, dar acum a fost înlocuit de Huawei Mate 30 Pro.

Culmea e că anul acesta iPhone-urile noi nu mai par să zdrobească rivalii, iar primele teste arată că iPhone 11, 11 Pro şi 11 Pro Max gravitează pe la 456.000-460.000 de puncte. iPhone 11 şi 11 Pro sunt sub Huawei Mate 30 Pro. Aşteptam totuşi teste mai competente si fără Power Save activat.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×