Huawei P10 (dual-SIM) începe să primească EMUI 9 + Android Pie la nivel global; Actualizarea se face treptat

1.805 ori28-12-2018
Huawei P10 (dual-SIM) începe să primească EMUI 9 + Android Pie la nivel global; Actualizarea se face treptat

Posesorii de terminale Huawei P10 primesc o veste bună chiar pe final de an, aceea că producătorul chinez a dat startul actualizării la Android 9.0 Pie + EMUI 9.0 la nivel global, asta după ce inițial sosea doar în China. Trecerea la noua versiune se face treptat astfel că ar putea dura ceva timp până când vom vedea pachetul software sosind oficial și pe unitățile P10 de la noi din țară.

Huawei

Momentan apar confirmări ale sosirii actualizării în Malaezia, acolo unde varianta dual-SIM VTR-L29 se bucură de noua versiune software. Pachetul are 3.38 GB și vine cu numărul de build 9.0.1.119, iar din câte aflăm în perioada următoare ar trebui să vină rândul variantei single-SIM să fie actualizată la Android Pie.

Printre noutăți avem un UI simplificat, o reorganizare a meniului de setări menită pentru o navigare mai ușoară, dar și funcția Android Dashbord unde vor fi listate date despre timpul petrecut în aplicații. Există și noi sunete de sistem, iar Huawei ne promite o îmbunătățire la nivel de rapiditate pentru deschiderea de aplicații.

Via: gsmarena.com
Taguri: Huawei Huawei P10 EMUI 9 Emotion UI Android Pie Noutati Actualizare Distribuire update

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.