Iată cât de subțire e iPhone 5 față de iPhone 4S (imagini)

Autor:  | Publicat în:  Apple 2.541 ori
<b>Iată cât de subțire e iPhone 5 față de iPhone 4S (imagini)</b>Era de așteptat ca ultimile zile înainte de lansarea lui iPhone 5 să fie presărate cu zvonuri și scăpări legate de noul terminal și iată astăzi o serie de imagini comparative care ne arată cât de subțire este noul telefon față de iPhone 4S....

Era de așteptat ca ultimile zile înainte de lansarea lui iPhone 5 să fie presărate cu zvonuri și scăpări legate de noul terminal și iată astăzi o serie de imagini comparative care ne arată cât de subțire este noul telefon față de iPhone 4S. Am văzut deja zeci de imagini cu componente, ba chiar și un clip video cu telefonul bootand și acum avem și aceasta comparație.

Din câte am înțeles din scăpările de până acum două aspecte ajuta la scăderea grosimii telefonului: utilizarea unui slot nano SIM în loc de microSIM și utilizarea tehnologiei in cell touch pentru ecran, eliminând un strat în plus al display-ului. Evident vorbim aici despre scăderi cu zecimi de milimetru, deci mai sunt și alte modificări la mijloc. Firma de reparații iResQ a postat aceste imagini pe web, arătându-ne telefonul complet asamblat. După cum se vede și în imagini, noul telefon nu este cu mult mai subțire, iar cea mai clară diferența e în zona panoului frontal al ecranului.

Iată cât de subțire e iPhone 5 față de iPhone 4S

Poate mi se pare, dar parcă și butonul Home e ceva mai mic și marginea superioară și inferioară a telefonului au fost micșorate la rândul lor. Va fi interesant să aflăm cum a reușit Apple să înghesuie o baterie mai bună pe acest model, deoarece se presupune că el vine cu LTE, mai solicitant pentru baterie decât a fost 3G-ul pe iPhone 4S. Mai multe vom afla pe 12 septembrie, atunci când va fi anunțat noul iPhone.

iPhone 5

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×