Iată cum au evoluat veniturile Apple în 40 de ani de istorie a companiei; De la 2 băieţi în garaj la 234 de miliarde de dolari pe an

Autor:  | Publicat în:  Apple 721 ori
<b>Iată cum au evoluat veniturile Apple în 40 de ani de istorie a companiei; De la 2 băieţi în garaj la 234 de miliarde de dolari pe an</b>Pe 1 aprilie Apple a sărbătorit 40 de ani de existenţă, compania pornind la drum la acea dată &icirc;n anul 1976. Atunci Steve Jobs şi prietenul său, Steve Wozniak, dar şi Ronald Wayne &icirc;nregistrau Apple Computer ca firmă. Nimeni nu şi-ar...

Pe 1 aprilie Apple a sărbătorit 40 de ani de existenţă, compania pornind la drum la acea dată în anul 1976. Atunci Steve Jobs şi prietenul său, Steve Wozniak, dar şi Ronald Wayne înregistrau Apple Computer ca firmă. Nimeni nu şi-ar fi imaginat atunci că această companie avea să ajungă un mamut şi un reper în lumea tech, generând vânzări de zeci şi sute de miliarde de dolari.

Salturile au fost impresionante încă de la început, Apple ajungând de la zero venituri la 1.5 miliarde de dolari venituri în 8 ani. Totuşi au fost şi perioade mai întunecate, spre exemplu cea în care Steve Jobs a fost înlăturat din postura de CEO şi când Apple îşi pierduse direcţia, fabricând imprimante şi camere foto. Adevăratul succes şi adevărata faţă a companiei a fost dezvăluită atunci când Jobs a revenit.

Carismaticul guru tech avea să prezinte pe scenă produse de succes precum iMac, iPod, iPhone şi iPad. Observaţi în imaginea de mai sus ca Apple era undeva pe la 20-30 de miliarde de dolari venituri pe an când a lansat primul iPhone, ajungând la peste 50 de miliarde în 2010 odata cu iPad 1 şi apoi crescând masiv. După toate aceste lansări de succes, Apple ajungea la veniturile incredibile de 234 de miliarde de dolari în anul fiscal 2015. În tot acest timp compania şi-a stabilit identitatea de brand exclusivist, şi-a consolidat imaginea prin Apple Store-urile elegante şi excelent gândite şi prin lansări cu acea alură magică pe care o ştim cu toţii.

Din 2011 încoace Apple tot face rocada cu cele mai mari companii petroliere din lume şi cu Google, pentru titlul de "cea mai valoroasă companie din lume". În ciuda succesului Apple, au existat şi probleme în istoria sa, pe care le vom aborda într-un editorial în curând. Şi credeţi-mă, nu sunt puţine!

⚡ Poți obține extra 20 euro pentru accesorii, cumpărând telefonul OnePlus 6T folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×