Încep procesele pe bază de Spectre şi Meltdown; Apple, Intel şi ARM sunt date în judecată

1.609 ori
<b>Încep procesele pe bază de Spectre şi Meltdown; Apple, Intel şi ARM sunt date în judecată</b>Bug-urile Spectre și Meltdown ajung a fi menționate și în instanță acolo unde au început deja procesele și unde regăsim companii precum Apple, Intel și ARM. Acestea din urmă au fost date în judecată

Dacă nu erau de ajuns procesele intentate contra celor de la Apple din cauza încetinirii de iPhone-uri, acum firma din Cupertino trage şi ponoasele pentru bug-urile Spectre şi Meltdown. Un proces amplu care implică Intel, ARM şi Apple a fost demarat în Israel.

Un grup de utilizatori nemulţumiţi a făcut o plângere la Tribunalul Districtual din Haifa, în Israel. A fost demarata o procedură legală contra giganţilor tech mai sus menţionaţi. Avocatul Rimon Zinati reprezintă persoanele care au pornit procesul şi acesta afirmă următoarele:

Ceva nou a apărut în peisajul tech. Cele mai rele coşmaruri ale noastre au devenit realitate, iar o mare bulă tech s-a spart. Faptul că ne confruntăm cu un cutremur e puţin spus. De la anunțarea vulnerabilităţii produselor, ne-am dat seama că am trăit într-o lume a fanteziei şi acum am înţeles că nu avem un minim de intimitate.

Să fii sigur că produsul tău este greu sau imposibil de hackuit pare sus pe lista de priorităţi a unei companii, dar cumva Spectre şi Meltdown au lovit la temelie zeci sau sute de milioane de produse. E drept că au apărut actualizări de securitate între timp, inclusiv de la Apple şi Microsoft, dar nu este de ajuns. E bizar că Apple e pe listă, ei nefiind producătorul de componente, ci doar un client al Intel şi ARM.

Pe aceeaşi idee şi Microsoft, Google sau Samsung ar trebui să apară în proces... Intel are totuşi de suferit cel mai mult, confruntându-se cu procese grele în multe ţări idn cauza vulnerabilităţilor. Tribunalul israelian a promis o decizie în câteva săptămâni.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×