Jelly Bean rulează acum pe jumătate din terminalele Android

1.173 ori03-11-2013
Jelly Bean rulează acum pe jumătate din terminalele Android

Google a publicat cele mai noi statistici cu privire la sistemul său mobil de operare, Android și se pare ca Jelly Bean rulează pe jumătate din totalul terminalelor cu acest OS.

Această repartizare a platformei se aplică pe luna octombrie, iar numărătoarea a fost realizată în ultimele 7 zile ale lunii. Google tine să menționeze că versiunile ce reprezintă mai puțin de 0.1% și cele înainte de Android 2.2 nici nu au fost luate în calcul. Jelly Bean, cu cifre totale combinate pentru variantele 4.1.x, 4.2.x și 4.3 rulează pe 52.1% din toate terminalele Android în acest moment.

2.3% rulează Android 4.3, iar Android 4.1.x rămâne versiunea cea mai populară. Gingerbread are o cotă mai mare decât Ice Cream Sandwich chiar și acum, dar pe măsură ce tot mai mulți producători fac saltul la Jelly Bean, cotele versiunilor mai vechi se vor micșora. E posibil ca mulți producători să procedeze ca Samsung, care a sărit de la Android 4.1 la 4.3 pe unele terminale și să vedem un salt de la Android 4.2 la 4.4. pe viitor.

Sursa: pocketnow.com
Taguri: Android Statistici Android Jelly Bean Android Jelly Bean Statistici Jelly Bean

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.