Lenovo Z5 primește noi materiale teaser; Ar avea un screen to body ratio de 95%

599 ori31-05-2018
Lenovo Z5 primește noi materiale teaser; Ar avea un screen to body ratio de 95%

Prima săptămână de vară va fi una cu adevărat toridă în universul smartphone, asta pentru că ni se pregătesc câteva lansări foarte interesante. Printre acestea se află și Lenovo Z5, un telefon ce s-ar lăuda cu un raport screen to body de 95% și care astăzi ni se prezintă în noi materiale teaser. 

Lenovo Z5

Producătorul chinez ne oferă astfel o privire asupra panoului frontal și a panoului spate acoperit de sticlă care la prima vedere va avea o nuanță cameleonică precum Huawei P20 Pro. Din câte putem vedea muchiile din jurul ecranului sunt foarte înguste, iar pe seama zvonurilor se vehiculează că Lenovo ar fi scăpat de nevoia unui decupaj în partea de sus. Fie vom avea parte de o cameră selfie în stil Vivo Apex, fie compania chineză a reușit integrarea sa în mica porțiune de sub ecran.

Rămâne să ne convingem cum se va prezenta la acest capitol noul telefon Lenovo și suntem curioși să aflăm și care sunt specificațiile dispozitivului pentru că la ora actuală este un adevărat val de mister. 

Sursa: weibo.com
Taguri: Lenovo Lenovo Z5 Teaser Ecran edge to edge Ecran Fara Margini Data lansare Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.