Motorola dezvăluie lista terminalelor care vor primi actualizarea la Android 8.0 Oreo

Autor:  | Publicat în:  Motorola 1.404 ori
<b>Motorola dezvăluie lista terminalelor care vor primi actualizarea la Android 8.0 Oreo</b>Astăzi aflăm din partea Motorola lista terminalelor ce vor primi actualizarea la Android 8.0 Oreo, printre aceste modele numărându-se și noul duo Moto Z2 Force și Moto Z2 Play. Nici flagship-ul de anul trecut nu va scăpa de tratamentul Oreo

Vine astăzi rândul celor de la Motorola să ne prezinte planurile de update la Android 8.0 Oreo pentru smartphone-uri din portofoliu, pe această listă fiind prezente atât flagship-uri, cât și modele de zonă mid-range. Așa cum bine știți, Motorola are obiceiul să ofere o interfață aproape stock, cu mici modificări pe ici pe colo - un lucru pe care consumatorii îl apreciază foarte multe.

Așa cum vedeți în lista de mai jos, avem pregătite pentru update smartphone-uri flagship precum Moto Z2 Force și Moto Z2 Play, telefon din urmă care tocmai ce a debutat oficial pe plan local după cum v-am informat aici. Nici Moto Z de anul trecut nu scapă de tratamentul Oreo și în roadmap-ul de update se mai află și alte terminale interesante.

  • Moto Z
  • Moto Z Play
  • Moto Z Force
  • Moto Z2 Force
  • Moto Z2 Play
  • Moto G5
  • Moto G5 Plus
  • Moto G5S Plus

Din păcate nu știm când va sosi update-ul pe aceste modele, dar măcar pentru flagship-urile din 2017 ne așteptăm ca actualizarea să vină măcar până la finele anului. Rămâne să vedem și dacă seria Moto G4 va beneficia de acest update pe viitor și ce alte terminale vor mai face trecerea la Oreo.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×