Motorola Moto One Power are specificaţiile detaliate complet, vine cu ecran mare, baterie uriaşă

Autor:  | Publicat în:  Motorola 2.516 ori
<b>Motorola Moto One Power are specificaţiile detaliate complet, vine cu ecran mare, baterie uriaşă</b>Din când în când mai apar și vești despre viitorul smartphone Android One pregătit de către Motorola și anume Moto One Power - device așteptat în perioada următoare cu design destul de discutabil la pachet. Între timp aflăm lista de specificații

Ştiam că lipsea ceva din lista noastă de terminale care tot scapă în ultima vreme... un Motorola. E vorba despre Moto One Power care la început de lună era prolific cu leak-urile, dar în ultima vreme se potolise. Revine acum cu o listă completă de specificaţii, ce include o baterie generoasă.

Cunoscut ca succesor indirect pentru Moto X4, adică un soi de Moto X5 cu alt nume, Moto One şi varianta sa Moto One Power sunt aşteptate să debuteze în următoarea lună. Sunt şanse să le vedem la început de august, atunci când Moto are programat evenimentul de debut pentru Moto Z3. Revenind la ce ne interesează pe noi totuşi, Moto One Power a fost certificat de TENAA în ultimele zile, confirmând câteva dintre specificaţii.

Moto One Power

Aflaţi că acest smartphone are un ecran de 6.2 inch, cu rezoluţie de 2246 x 1080 pixeli, iar ecranul inaugurează faimosul breton şi în portofoliul Moto. În acel decupaj se ascunde o cameră de 8 megapixeli, în vreme ce în spate găsim o cameră duală orientată vertical, cu senzor principal de 16 MP şi secundar de 5 MP. Evident, suportă captură Bokeh. În mod inedit nu este menţionat procesorul pe lista ajunsă pe web, ci doar tactarea sa la 1.8 GHz.

Totuşi zvonurile precedente vorbeau despre un Snapdragon 636, poate chiar Snapdragon 710. Mai avem şi 3, 4 sau 6 GB RAM, 32 sau 64 GB stocare şi slot microSD. Cel mai bine sună bateria uriaşă, de 4850 mAh, mai mare decât la unele battery phone-uri din ultimii ani. Avem şi Android 8.1 Oreo la bord şi dacă totul merge bine, telefonul ar trebui să debuteze pe 2 august, în cadrul evenimentului amintit mai sus.

Aşteptaţi-vă la preţuri OK.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×