În ultimele luni am văzut multiple scăpări, randări, certificări de telefoane Motorola Moto G7 şi Moto G7 Plus. Recent a apărut şi o certificare FCC pentru un aşa numit Moto G7 Play, iar acum avem şi detalii despre modelul Moto G7 Power.

În 2018 seria Moto G6 a ajuns în România în luna mai, deci mai avem de aşteptat până la Moto G7, asta dacă nu avem o lansare mai devreme decât de obicei. Până acum avem 4 variante de handseturi Moto G7 scăpate. Moto G7 Power ar fi fost descoperit în baza de date FCC, fiind certificat oficial şi având o baterie de 5000 mAh la bord.
Predecesorul Moto G6 Play avea o baterie de 4000 mAh, deci ar avea sens să vedem un upgrade. Din documentele oficiale mai aflăm că Moto G7 Power va măsura 167 mm x 159 mm x 7.6 mm. Zvonurile afirmă că terminalul va sosi cu un procesor Qualcomm Snapdragon 632, acelaşi care s-ar afla pe Moto G7 Play.
Recent am aflat că seria Play va fi casată în 2019, deci posibil ca Power şi Play să fie acelaşi model. Se discută şi despre o cameră singulară de 12 MP în spate şi frontală de 8 MP, probabil cu blitz propriu. Listarea FCC mai menţionează şi suportul NFC, dar nu în toate zonele.


