Motorola One Vision debutează pe 15 mai în Brazilia; Telefon cu procesor Exynos la bord

696 ori
<b>Motorola One Vision debutează pe 15 mai în Brazilia; Telefon cu procesor Exynos la bord</b>Motorola a confirmat în sfârşit când va lansa viitoarele sale telefoane din gama Motorola One. Compania a trimis invitaţii presei pentru un eveniment organizat în Sao Paulo, Brazilia pe 15 mai. Telefonul în cauză este Motorola One Vision

Motorola a confirmat în sfârşit când va lansa viitoarele sale telefoane din gama Motorola One. Compania a trimis invitaţii presei pentru un eveniment organizat în Sao Paulo, Brazilia pe 15 mai. Telefonul în cauză este Motorola One Vision, care a tot scăpat pe web recent.

Ultimele scăpări indicau faptul că terminalul va avea o cameră selfie decupată în ecran şi va sosi cu un ecran de 6.2 inch Full HD+. Ar avea un procesor Exynos 9610 la interior, ceva atipic pentru Moto. La bord mai găsim 3 sau 4 GB RAM şi 32, 64 sau 128 GB stocare. Rulează Android Pie şi face parte din programul Android One, deci va primi actualizări rapid.

Motorola One Vision

În spate se află o cameră principală de 48 MP în cadrul unui modul dual (celelalt senzor e pentru adâncime), iar tot în spate se află cititorul de amprente. Alte scăpări au indicat şi prezenţa unei baterii de 3500 mAh la bord, care se va încărca via port USB Type-C. Motorola One Vision se va lansa în China sub numele de Motorola P40.

Ecranul va avea un format 21:9, în stilul cinematic văzut la noile Xperia-uri, iar Moto One Vision va sosi pe albastru sau auriu. Preţul ar trebui să fie în jur de 300-400 de dolari.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×