Va anuntam ieri ca firma Aava Mobile a realizat o premiera la MWC 2010, prezentand prima platforma hardware mobila open source, care poate fi customizata dupa pofta operatorilor de telefonie si a producatorilor de handseturi. Terminalul de baza este bazat pe solutia Moorestown a celor de la Intel si poate fi admirat in imaginea urmatoare.
Hardware-ul vine cu specificatii destul de bune, printre care se numara si GPS, accelerometru, o busola digitala si camera frontala, plus camera spate. Ceea ce vedeti in imagine sunt prototipuri ale platformei Aava Mobile, care au avut ceva probleme cu inputul via touchscreen, cu scuza ca acestea inca nu sunt produse finale.
In cadrul testelor terminalelor bazate pe Intel Moorestown, jurnalistii nu au ezitat sa intrebe reprezentantii Intel ce va diferentia platforma lor de produsele rivale, gen Nvidia Tegra sau Texas InstrumentsOMAP4. Performanta nu este cu mult superioara, dar Moorestown compenseaza prin flexibilitate, putand rula numeroase tipuri de softuri, inclusiv cele create pentru sisteme ARM si x86. Exista si suport pentru Android, Moblin si curand si MeeGo, de indata ce acest OS va fi lansat.
Iata si 2 clipuri cu terminalele prototip Aava Mobile in actiune la MWC 2010: