Noi brevete au apărut azi online, dezvăluind detalii despre aşa numitul Surface Phone, acel smartphone Microsoft dual display, care a tot scăpat în ultima vreme. Microsoft a înregistrat multiple brevete la USPTO, iar printre ele se numără şi cele de mai jos, care dezvăluie cum ar putea fi integrată camera pe viitorul device.
Probabil vă imaginaţi că e problematica integrarea unei camere pe un terminal care se deschide şi închide ca o carte. Teoretic atunci când acest telefon e deschis ar putea ajunge la o talie de aproximativ 6 mm, ceea ce iar e problematic şi limitează integrarea senzorului. Sare din schemă şi zoom-ul optic, asta e sigur. Problema se rezolvă prin implementarea unui "aranjament optic", cu diferite câmpuri de vizualizare suprapuse, atunci când terminalul este îndoit.
Se va crea astfel un efect similar cu zoom in, dar aceasta nu e singura soluţie, pentru că sunt şi altele de luat în calcul. Un alt brevet analizează opţiunea de a împărţi camera cea mare în două segmente, fiecare plasat pe câte o jumătate de Surface Phone. Cele două vor folosi componente micromecanice pentru a se îmbina atunci când camera e în uz.
O altă idee este o protuberanţă a camerei, care va ieşi în relief la un moment dat atunci când se aplică forţă asupra sa, cam ca un arc. O altă abordare este ca protuberanța să aibă o cavitate corespunzătoare pe cealaltă jumătate de telefon, unde să fie ascunsă camera când nu e folosită. Aceste brevete datează din 2016, deci permiteţi-mi să nu fiu prea optimist cu privire la implementarea lor în 2018.





