Noile tablete Samsung Galaxy Tab Pro 8.4, respectiv Galaxy Tab Pro 12.2 disponibile de acum În stocul eMAG.ro

Autor:  | Publicat în:  Retaileri 1.562 ori
<b>Noile tablete Samsung Galaxy Tab Pro 8.4, respectiv Galaxy Tab Pro 12.2 disponibile de acum În stocul eMAG.ro</b>Lansate anul acesta în cadrul show-ului CES 2014, iată că unele dintre noile tablete Samsung din gama Galaxy Tab Pro au poposit și în România, după cum și cei de la Samsung România au precizat pe cale oficială acum mai bine de 2 săptămâni....

Lansate anul acesta în cadrul show-ului CES 2014, iată că unele dintre noile tablete Samsung din gama Galaxy Tab Pro au poposit și în România, după cum și cei de la Samsung România au precizat pe cale oficială acum mai bine de 2 săptămâni. Printre acestea se numără modelele Galaxy Tab Pro T325 8.4 și Galaxy Tab Pro T900 12.2, device-uri ce pot fi achiziționate prin intermediul retailer-ului eMAG.ro.

Tableta Samsung Galaxy Tab Pro T325 8.4 dispune după cum sugerează și numele de un display de 8.4 inch cu rezoluție 2560x1600 pixeli, un procesor quad-core tactat la 2.3 GHz, 2 GB RAM, 16 GB de stocare, o cameră foto principală de 8 megapixeli și o cameră secundară de 2 megapixeli. De asemenea, tableta vine la pachet cu o baterie de 4800 mAh și cu un slot pentru carduri microSD de până la 64 GB. Prețul tabletei Samsung Galaxy Tab Pro T325 8.4 este de 2.359 lei.

Samsung Galaxy Tab Pro 12.2

Cel de-al 2-lea nou model adus de către eMAG este tableta Samsung Galaxy Tab Pro T900 12.2, tabletă ce dispune de un display WQVGA de 12.2 inch, un procesor octa-core format din 4 nuclee tactate la 1.9 GHz și alte 4 nuclee tactate la 1.3 GHz. Galaxy Tab Pro 12.2 integrează 3 GB memorie RAM, 32 GB de stocare, un slot pentru carduri microSD de până la 64 GB și o cameră foto de 8 megapixeli. Totodată, tableta dispune de o cameră foto secundară de 2 megapixeli și de o baterie de 9500 mAh. Samsung Galaxy Tab Pro T900 12.2 poate fi achiziționată la prețul de 2.699 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×