Nokia 7 Plus primește randări concept pe seama leak-urilor recente; Iată imaginile

Autor:  | Publicat în:  Nokia 1.638 ori
<b>Nokia 7 Plus primește randări concept pe seama leak-urilor recente; Iată imaginile</b>Zilele trecute am asistat și la o scăpare pentru Nokia 7 Plus, un telefon despre care se crede că ar urma să fie prezentat oficial în cadrul târgului de tehnologie MWC 2018. Vedeam astfel câteva randări nu tocmai detaliate a telefonului și totodată

Ultimele zile ne-au adus și presupuse randări pentru Nokia 7 Plus, un telefon pe care mulți îl văd lansat în cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2018 din Barcelona. Imaginile sosite pe web scoteau la iveală un smartphone cu ecran 18:9 și cameră duală, dar cu toate acestea calitatea materialelor nu ne-a oferit o privire detaliată asupra dispozitivului. Totuși, grație celor de la TargetYoutube.com vedem azi randări mult mai bune!

Pe baza scăpării anterioare, aceștia au creat conceptul pe care îl puteți admira aici. Se remarcă un handset tare arătos echipat cu ecran edge to edge și faptul că marginile de sus și jos sunt foarte înguste. Chiar și așa se găsește suficient loc pentru a se implementa senzorii necesari în partea de sus, camera selfie, earpiece-ul, ba chiar și logo-ul Nokia.

În spate vedem camera duală cu bliț dual-tone și puțin mai jos scanner-ul de amprente. Look-ul glossy este la posturi, la fel și acele elemente de culoare aurie/roșie ce contribuie la obținerea unui efect plăcut privirii. Per total smartphone-ul se prezintă tare bine, dar trebuie să ținem cont că avem de-a face cu un concept aici.

Specificații vehiculate:

  • Display 6 inch FHD+, aspect 18:9
  • Procesor Snapdragon 660
  • 4 sau 6 GB RAM, 64 GB stocare + slot microSD
  • Cameră frontală 16 mpx, deschidere f/1.7
  • Cameră foto principală 13 + 12 mpx, optică Zeiss, zoom optic 2x, deschidere f/1.7
  • Baterie 3450 mAh + Quick Charge 

Așteptăm o eventuală certificare TENAA pentru a ne convinge legat de aspectul design și poate chiar apariții în benchmark care să confirme dotările vehiculate în ultima vreme. Prețul așteptat ar fi de 410 euro pentru acest telefon.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×