Cu toată această avalanşă de lansări de la IFA 2017 şi apoi debutul lui iPhone 8, au pierdut din intensitate scăpările de viitoare terminale Nokia. Nokia 9 e cunoscut de noi de ceva vreme, încă de pe vremea când îl confundam cu Nokia 8, iar azi apare din nou într-o scăpare, de această dată în GFXBench.
Luna trecută vedeam indicii despre existenţa sa postate online de către Nokia Rusia. Apărea atunci şi o schiţă a terminalului, iar retaileri prea entuziaşti începuseră să listeze şi huse pentru acest device. Lucrul interesant legat de noua scăpare este că Nokia 9 apare în GFXBench cu Android Oreo la bord, figurând ca Android 8.0.0 aici. Viitorul flagship ar trebui să vină cu procesor Snapdragon 835, 4 sau 6 GB RAM şi 128 GB stocare.
În benchmark apare cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare, iar camera duala din spate ar trebui să fie fix cea de pe Nokia 8 din ce am înţeles. Terminalul va sosi cu certificare pentru rezistenţa la apă şi praf şi un preţ de aproximativ 749 euro, judecând după leakuri mai vechi. Acest model a fost deja certificat de FCC de ceva vreme şi nu avem încă o perioadă de lansare pentru el.
Puţin probabil să fie în decembrie, când tradiţional nu prea vin telefoane noi, sau în noiembrie când totul e pe bază de Black Friday. Poate luna viitoare…



