Nokia Catwalk/ Lumia 925 ajunge pe web În noi imagini; Nokia face trecerea la designul metalic

1.452 ori13-05-2013
Nokia Catwalk/ Lumia 925 ajunge pe web În noi imagini; Nokia face trecerea la designul metalic

După o serie de lansări de noi terminale Nokia săptămâna trecută (Asha 501 și Lumia 928), ne pregătim de marele eveniment de mâine, unde am putea vedea faimosul Pureview Lumia de 41 MP. Până atunci avem parte de o scăpare de ultimă oră, care implică două fotografii ce îl înfățișează pe presupusul Nokia Catwalk.

Prezentat drept Nokia Lumia 925, acest model ar putea fi primul Lumia cu carcasă metalică și trebuie să recunosc că el arată destul de bine din profil. Fotografiile vin de la obișnuitul cont Twitter @evleaks, același care a postat primele imagini la nivel mondial cu alte modele Lumia înainte de lansarea lor.

Nokia Lumia 925 Catwalk din lateral

Zvonuri despre Catwalk din urmă cu o lună afirmau că acest model va fi, ca și Lumia 928 foarte similar cu Lumia 920, în afară carcasei, care va fi fabricată din aluminiu. Se presupune că vom avea la dispoziție și o baterie de 2000 mAh, procesor dual core Qualcomm Snapdragon S4 de 1.5 GHz, 16 GB memorie internă și 1 GB RAM. Am o presimțire că mâine vom afla mai multe informații în premieră!

Pe forum, despre subiect, aici!

Sursa: @evleaks
Taguri: Nokia Lumia 925 Catwalk Nokia Lumia 925 Catwalk Nokia Lumia 925 Qualcomm Snapdragon S4

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.