Desi Nokia nu a dat declaratii in legatura cu lansarea sistemului mobil de operare Android al celor de la Google, conform Reuters, finlandezii doresc sa se alature aliantei care a dat nastere noului pachet de softuri.
Purtatorul de cuvant Nokia, Krai Tuutti a afirmat ca nu este exclusa o colaborare cu Open Handset Alliance, comunitate compusa din peste 30 de companii de marca din industria mobila, reunite sub umbrela Google pentru a dezvolta software si hardware care tind catre perfectiune. O alianta Google - Nokia, pe langa cele deja existente ar zgudui serios orice tentativa de monopol al celor de la Microsoft sau Apple, atat in ce priveste softurile cat si terminalele mobile.
O miscare cu adevarat surprinzatoare ar fi ca Nokia sa fie artizanul celebrului Google Phone, desi este deja prea tarziu, avand in vedere ca bazele au fost puse de catre HTC si Samsung. Totusi specialistii companiei finlandeze pot colabora oricand cu cei ai Aliantei Google, impartasindu-si cunostiintele si "secretele" Symbianului intr-o tentativa de a participa la progresul industriei mobile.