OnePlus 2 urmează să vină cu 4 GB RAM LPDDR4; CEO-ul OnePlus promite un preţ sub 450 de dolari pentru acest model!

Autor:  | Publicat în:  OnePlus 1.500 ori
<b>OnePlus 2 urmează să vină cu 4 GB RAM LPDDR4; CEO-ul OnePlus promite un preţ sub 450 de dolari pentru acest model!</b>Nici o zi fără informaţii noi despre OnePlus 2! Acesta pare a fi motto-ul celor de la OnePlus, care azi au dezvăluit două aspecte interesante legate de terminalul care va fi anunţat pe 27 iulie. Avem şi o veste destul de bună legată de preţ....

Nici o zi fără informaţii noi despre OnePlus 2! Acesta pare a fi motto-ul celor de la OnePlus, care azi au dezvăluit două aspecte interesante legate de terminalul care va fi anunţat pe 27 iulie. Avem şi o veste destul de bună legată de preţ.

Prima veste este totuşi că vom primi 4 GB RAM LPDDR4 la bordul noului smartphone, ceea ce la drept vorbind nu surprinde, având în vedere scăpările din benchmarkuri care indicau fix aceeaşi cantitate de RAM. Ba mai mult, handsetul apăruse şi pe site-ul autorităţii Bluetooth SIG cu aceeaşi cantitate de RAM. Alte aspecte confirmate de scăpări şi teasere în ultima vreme au fost scannerul de amprente şi procesorul Snadpragon 810 versiunea 2.1, dar si portul USB Type C.

Între timp CEO-ul OnePlus a apărut ca subiect de teaser, cu o imagine cu el privind în zare visător, în vreme ce un citat al său trona sub fotografie. În citat el promite că OnePlus 2 va avea un preţ sub 450 de dolari. Asta înseamnă că vom cheltui în jur de 1800 de lei pe terminal, un salt totuşi măricel faţă de preţul plătit pentru OnePlus One.

Pretul lui OnePlus 2

Cu toate acestea rămânem sub pragul de 2000+ lei aplicat de mai toate flagshipurile anului curent.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×