OnePlus 2 va fi dezvăluit bucată cu bucată înainte de lansarea din luna iulie

Autor:  | Publicat în:  OnePlus 1.154 ori
<b>OnePlus 2 va fi dezvăluit bucată cu bucată înainte de lansarea din luna iulie</b>Am aflat săptăm&acirc;na aceasta că viitorul flagship al celor de la OnePlus, OnePlus 2, va fi &rdquo;motorizat&rdquo; de un Qualcomm Snapdragon 810 de nouă generaţie, numit V2.1, ce promite o mai bună gestionare a căldurii emise. Iată că azi,...

Am aflat săptămâna aceasta că viitorul flagship al celor de la OnePlus, OnePlus 2, va fi ”motorizat” de un Qualcomm Snapdragon 810 de nouă generaţie, numit V2.1, ce promite o mai bună gestionare a căldurii emise. Iată că azi, prin intermediul unui nou teaser, aflăm şi faptul că producătorul chinez intenţionează să ne dezvăluie noul lor smartphone bucată cu bucată.

În imaginea postată de aceştia pe Facebook, ni se indică data de 22 iunie, adică ziua de luni, zi în care vom afla o nouă caracteristică a lui OnePlus 2.

Din câte observ, OnePlus va publica 5 informaţii hardware înainte de lansare - care cred eu - vor conţine: CPU, GPU (sau Bateria), RAM, Display și Camera, cele mai importante aspecte când vine vorba de selling point-ul unui telefon.

Dacă ar fi să speculez legat de data lansării, aş paria pe data de 13 iulie. Rămâne de văzut ce are să ne mai ofere acest al doilea terminal OnePlus! Personal, deocamdată, sunt destul de sceptic...

Mulţumesc lui Radu Diaconu pentru pont!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×