OnePlus 3 apare în noi imagini 3D cu iz oficial; Avem şi o posibilă dată de lansare

385 ori
<b>OnePlus 3 apare în noi imagini 3D cu iz oficial; Avem şi o posibilă dată de lansare</b>Smartphone-ul OnePlus 3 ni s-a dezvăluit în numeroase fotografii până în acest moment, iar astăzi este vremea să aruncăm o privire și asupra unor imagini 3D ale produsului. Aceste materiale ne confirmă ceea ce știam până în acest moment, și anume faptul

OnePlus 3 apărea cu câteva ore în urma prezentându-şi portul si ecranul în fotografii hands on, iar acum îl vedem şi în câteva imagini 3D, ce îl fac să pară puţin mai arătos. Aceste imagini au iz oficial, deşi le privim cu precauţie.

Până acum ştiam că handsetul împrumută elemente de design de la HTC şi Meizu, dar acum nu mai suntem la fel de convinşi. Interesant e şi locul unde a apărut terminalul: pe un site de gaming online, unde imaginile au fost apoi rapid înlocuite. Aparent, site-ul a postat aceste fotografii din greşeală. Acum parcă OnePlus 3 aduce cu un Sony Xperia, prin formatul sau dreptunghiular şi dispunerea butoanelor.

Se observă o ramă metalică glossy aici şi un buton dedicat pentru cameră, pe aceeaşi parte cu cel Power şi cele de volum. Mai observăm şi un buton fizic Home oval, similar cu cele de pe telefoanele Meizu. Muchiile ecranului sunt foarte subţiri şi nu e deloc exclus să vedem un panou 2.5D sau 3D aici. Circulă acum şi un preţ de 308 dolari pentru  varianta cu 4 GB RAM şi unul de 382 dolari pentru cea cu 6 GB RAM.

În plus, aflăm că telefonul ar putea fi anunţat pe 28 mai şi să fie pus în vânzare la început de iunie.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×