OnePlus One a primit o nouă versiune, una cu carcasă din bambus, care deja a fost epuizată. între timp aflați că ne-a sosit și nouă acest model de telefon și urmează un unboxing și review în curând.
Versiunea din lemn reprezintă o abordare care deja nu mai e inedită, de vreme ce și Motorola și alte companii mari au lansat ediții speciale de acest gen. înainte de lansarea lui One, OnePlus a promis că va oferi capace spate StyleSwap cu diferite texturi, inclusiv lemn. Această inițiativă amintește din nou de cea Motorola, cu un program special de customizare oferit pentru modelul Moto X.
Probabil va mirati că bambusul a ajuns să fie material de carcasă de telefon și as crede ca ecologiștii vor strâmba din nas la utilizarea acestui material. OnePlus promite că acest nou cover este o combinație de fibre de bambus, noduri și... culori. Ei au declarat și că nu vor exista două carcase Bamboo la fel în toată lumea. Un astfel de capac spate pentru telefonul OnePlus One costă 49 de dolari și suntem siguri că va continua să fie foarte greu de găsit.
Drăguț trailerul pentru accesoriu, să recunoaștem: