Oppo își va prezenta prototipul de smartphone ce integrează camera selfie sub display pe data de 26 iunie

513 ori
<b>Oppo își va prezenta prototipul de smartphone ce integrează camera selfie sub display pe data de 26 iunie</b>Începutul verii a venit și cu inovații pe piața smartphone, chiar pe data de 3 iunie producătorul chinez Oppo prezentând un smartphone prototip ce integra camera selfie sub display. Acum compania este gata pregătită

Începutul verii a venit și cu inovații pe piața smartphone, chiar pe data de 3 iunie producătorul chinez Oppo prezentând un smartphone prototip ce integra camera selfie sub display. Acum compania este gata pregătită pentru a-și dezvălui acest device publicului larg și în acest sens va organiza un eveniment special de presă pe data de 26 iunie în Shanghai acolo unde are loc ediția asiatică de MWC 2019.

Oppo

Din câte am aflat anterior, tehnologia implică un ecran cu transparență în zona camerei foto pentru a permite pătrunderea luminii. De asemenea știm că în timpul realizării unui selfie, acea zonă de ecran din jurul senzorului foto se stinge pentru a putea permite captura foto propriu-zisă.

Oppo nu a dezvăluit pentru moment prea multe detalii despre tehnologia din spatele acestui sistem, dar sperăm ca dezvăluiri să fie făcute săptămâna viitoare în cadrul târgului de tehnologie MWC. Apropo, chiar Brian Shen (VP Oppo) a precizat că tehnologia de față este la început și că rezultatele obținute nu se ridică pentru moment la nivelul unei camere selfie standard.

Și această tehnologie are nevoie de perfecționare și cu puțin noroc am putea-o vedea inaugurată pe un terminal mobil destinat publicului chiar anul viitor. Vă amintim că și Xiaomi a prezentat o asemenea tehnologie la început de lună, subiect despre care v-am vorbit aici.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×