Oppo N1 Își face apariția Într-un clip al unui faimos videoblogger (Video)

1.421 ori19-09-2013
Oppo N1 Își face apariția Într-un clip al unui faimos videoblogger (Video)

Marques Brownlee a realizat un clip foarte bun în care explica atuurile lui Moto X și de atunci am fost cu ochii pe acest videoblogger tech. Acum el are o nouă postare video în care discută despre evoluția CyanogenMod și în care ar fi apărut și un telefon nelansat încă.

E vorba despre Oppo N1, primul cameraphone al companiei chineze, iar handsetul își face apariția pe la minutul 7:14 din clip. Există și speculații că Oppo și CyanogenMod s-ar pregăti de un parteneriat și de ce nu, am putea vedea chiar telefoane Cyanogenmod pe viitor. La urma urmei și Xiaomi a pornit la drum cu software MIUI și apoi a produs telefoane. Revenind la Oppo și telefonul sau, lansarea oficială a lui N1 va avea loc peste câteva zile, după cum probabil știți deja.

Ce ne incită la acest model e că el va avea parte de accesorii foto precum cele Sony de la IFA și terminalul ar putea veni cu o zonă touch în partea din spate și dotat cu ecran de 5.9 inch. Ne așteptăm la o cameră de 12 MP, procesor quad core Snapdragon și o baterie de 3500 mAh, dacă zvonurile sunt reale.

Sursa: gizchina.com
Taguri: Oppo N1 Oppo N1 Video Blogger Marques Brownlee CyanogenMod

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.