Petrecere europeană pentru sosirea noilor HTC-uri One pe 5 aprilie la Paris

1.205 ori22-03-2012
Petrecere europeană pentru sosirea noilor HTC-uri One pe 5 aprilie la Paris

După prezentarea de la MWC 2012, noile telefoane HTC din seria One vor avea și un eveniment oficial de lansare în Europa, programat pentru data de 5 aprilie la Paris. Este vorba aici despre telefonul quad core HTC One X, despre cel mai subțire smartphone HTC, One S și despre strănepotul lui HTC Legend, HTC One V.

Se vehicula deja de ceva timp lansarea lui HTC One X la începutul lunii aprilie, iar acum zvonul pare a fi prins contur. în cazul în care vă întrebați, invitația din acest articol a fost postata de către HTC Franța, deci este autentică. în mod interesant, evenimentul este deschis publicului, deci nu este doar pentru jurnaliști și parteneri HTC. Mă aștept ca până la jumătatea lui aprilie, fie operatori de la noi, fie HTC România să organizeze un "bal" similar, cu rolul de prezentare a seriei One.

între timp, peste Ocean, HTC și operatorul american Sprint dau o petrecere în New York, pesemne tot pentru debutul acestor terminale. Toți se așteaptă la lansarea unui telefon HTC de generație nouă care să inaugureze rețeaua LTE a celor de la Sprint, probabil ultimul operator american mare care abia acum trece la 4G. Sunteți gata de primul HTC quad core? Intenționați să îl cumpărați? Ce părere aveți despre mult lăudata sa cameră?

Sursa: androidcentral.com
Taguri: HTC HTC One X One X HTC One S One S HTC One V One V Lansare HTC One

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.