Prima fotografie realizată cu Nokia 9 Pureview este spectaculoasă, este publicată chiar de HMD

3.380 ori
<b>Prima fotografie realizată cu Nokia 9 Pureview este spectaculoasă, este publicată chiar de HMD</b>În nici 24 de ore vom lua contact deja cu noul flagship Nokia, Nokia 9 Pureview. Îl aşteptam deja de ceva vreme şi nu a fost lipsit de scăpări, teasere, randări şi speculaţii. Azi vedem o fotografie oficială realizată cu camera sa cu 5 senzori..

În nici 24 de ore vom lua contact deja cu noul flagship Nokia, Nokia 9 Pureview. Îl aşteptam deja de ceva vreme şi nu a fost lipsit de scăpări, teasere, randări şi speculaţii. Azi vedem o fotografie oficială realizată cu camera sa cu 5 senzori şi publicată chiar de către HMD Global în social media.

Apare pe contul de Twitter al lui Juho Sarvikas, Chief Product Manager HMD Global şi a fost realizată de Konsta Punkka, un fotograf finlandez respectat la nivel global. Este specializat în fotografia de natură, peisaje, fauna şi aventuri în zone izolate. Din ce am înţeles fotografia este făcută în Scoţia şi pare scoasă direct din Lord of the Rings, zona Mordor-ului.

Prima fotografie realizată cu Nokia 9 Pureview este spectaculoasă, este publicată chiar de HMD

Detaliile sunt impresionante dacă te uiţi cu atenţie la pajiştile care se văd în zare. Condiţiile de iluminare erau tare dificile, pentru că soarele tocmai se ivea din nori, coşmarul oricărui fotograf, dar telefonul s-a descurcat excelent cu contrastul şi umbrele. Nokia 9 Pureview pune la bătaie 5 camere principale, care însumează tehnologia şi tehnica Pureview şi Zeiss.

Nokia 9 Pureview

HMD ar fi folosit şi tehnologie de la Light, cunoscuţi pentru setup-ul cu 16 camere de pe un dispozitiv mobil şi recent şi parteneri Sony. Clipul promoţional scăpat pentru Nokia 9 promitea 5 capturi simultane, de 10 ori mai multă lumină capturată, refocalizare în Google Photos şi multe altele. Recent am aflat şi că telefonul ar putea avea un preţ excelent pentru un flagship, 599 de euro.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×