Primul iPhone 5G este așteptat să sosească în 2020; Va folosi modemuri Qualcomm și Samsung

472 ori23-04-2019
Primul iPhone 5G este așteptat să sosească în 2020; Va folosi modemuri Qualcomm și Samsung

De la știrea de acum câteva săptămâni ce scotea la iveală că atât Qualcomm, cât și Samsung respingeau licitația Apple pentru modemuri 5G destinate unor viitoare modele iPhone, iată că acum se ajunge la colaborări cu ambele companii menționate aici.

Răsturnarea de situație vine după ce Apple și Qualcomm au decis să se împace și să pună capăt proceselor din instanță ce au câțiva ani buni la activ. Aflăm astăzi prin intermediul celebrului analist chinez Ming-Chi Kuo faptul că într-adevăr Apple va colabora cu Qualcomm la dezvoltarea de soluții modem 5G destinate viitoarelor modele iPhone.

Și Samsung va livra un procent mai mic de asemenea soluții și suntem informați că modemurile Qualcomm 5G vor fi utilizate în locurile în care rețelele 5G mmWave sunt stabilite. Cele Samsung vor fi aparent soluții mai ieftine și destinate zonelor din spectrul sub 6GHz. 

O lansare a primului iPhone 5G este așteptată abia în toamna anului viitor, atunci când ar fi cazul să primim și un update serios la capitolul design pentru că iPhone XI nu va face asta din păcate..

 

Via: phonearena.com
Taguri: Apple Modem 5G iPhone 5g iPhone 2020 Qualcomm Samsung Leak Zvon Speculatie Ming-Chi Kuo

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.