Primul smartphone Tizen ar putea sosi mai devreme decât ne așteptam, poate chiar În luna mai

931 ori
<b>Primul smartphone Tizen ar putea sosi mai devreme decât ne așteptam, poate chiar În luna mai</b>Telefoanele Tizen păreau a avea probleme ultima oară când ne-am interesat de ele, operatorii din toată lumea pierzându-și interesul pentru această inițiativă. Ei bine, acum se pare că handseturile vor sosi mai devreme decât ne așteptam, poate...

Telefoanele Tizen păreau a avea probleme ultima oară când ne-am interesat de ele, operatorii din toată lumea pierzându-și interesul pentru această inițiativă. Ei bine, acum se pare că handseturile vor sosi mai devreme decât ne așteptam, poate chiar luna viitoare.

în acest moment avem Tizen pe camere și ceasuri Samsung Gear, dar încă așteptăm un smartphone comercial cu acest OS. Cu câteva săptămâni în urma Samsungpromitea că o să vedem telefoanele cu acest OS pe piața până la finalul trimestrului, asta însemnând că aveam de așteptat până în iunie. Acum o sursă apropiată de Samsung vorbește despre o lansare în Rusia luna viitoare.

După Rusia va urma Brazilia și apoi și alte țări, cele propice pentru că un al treilea OS după Android și iOS să se afirme și să depășească Windows Phone. știm că Samsung are 2 modele de telefoane Tizen gata de lansare, unul high end și unul midrange. Ne așteptam la mici similarități cu modelele din seria Galaxy S, atât ca specificații, cât și că design.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×