Primul video cu iPhone 7 poposește pe web; vedem variantele pe gri și argintiu

545 ori15-07-2016
Primul video cu iPhone 7 poposește pe web; vedem variantele pe gri și argintiu

Dacă numeroase schițe, randări și imagini cu iPhone 7 s-au tot perindat în mediul online o bună perioadă de timp, astăzi este momentul să privim asupra unui clip video. În cele 6 secunde cât durează acest material, putem vedea carcasele destinate noului smartphone Apple, fiind afișate aici modelele pe gri și argintiu. 

Așa cum am descoperit deja, schimbările la capitolul design vor fi unele minore - printre acestea numărându-se benzile pentru antene ceva mai diferite față de cele întâlnite pe iPhone 6s, renunțarea la jack-ul audio, respectiv creșterea în grosime. Noutăți vom primi totuși în zona hardware unde este așteptat procesorul Apple A10, un chip de 2 sau 3 GB memorie RAM și un modul de 32 GB spațiu de stocare pe versiunea standard.

De asemenea vom avea parte și de o cameră foto actualizată, iar printre alte dotări vehiculate se numără un buton Home cu tehnologia Force Touch, și o creștere a bateriei de la 1750 mAh pe 6s la 1960 mAh. 

Sursa: 9to5mac.com
Taguri: Apple iPhone 7 Apple iPhone 7 video Clip video Leak Specificatii Lansare lansare iPhone 7

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.