După ce Samsung a ajuns la concluzia că metalul este un material foarte apreciat de către consumatori, acesta fiind introdus inițial pe modelul Galaxy Alpha, urmat mai apoi de către Galaxy Note 4, iată că acum sud-coreenii decid să lanseze și alte terminale ce vor integra o carcasă realizată din aluminiu.
Mai precis, ni se pregătesc 3 noi terminale numite Galaxy A3, Galaxy A5, respectiv Galaxy A7. Astăzi, primele două device-uri menționate mai sus se afișează într-o serie de fotografii live alături de Samsung Galaxy Alpha, terminal ce a primit de curând o lansare oficială și în România.
Aflăm că Samsung Galaxy A5 va beneficia de o carcasă uni-body realizată din aluminiu, un display HD Super Amoled, un procesor Snapdragon 400, 16 GB spațiu de stocare, o cameră foto principală de 13 megapixeli, o cameră secundară de 5 megapixeli și o baterie de 2.330 mAh. Acest device este așteptat să ajungă pe piață la un preț cuprins între 400-450$.
De asemenea, potrivit unor zvonuri, modelul Galaxy A3 va sosi la pachet cu suport dual-SIM și conectivitate LTE 4G, prețul acestuia fiind de aproximativ 350-400$. Totodată, există și unele voci care afirmă faptul că Samsung ne pregătește și un alt model numit Galaxy A7, terminal care va avea un display de 5.5 inch.