Samsung Galaxy A90 (SM-A905F) își dezvăluie variantele de culoare și configurațiile în care va sosi

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.097 ori
<b>Samsung Galaxy A90 (SM-A905F) își dezvăluie variantele de culoare și configurațiile în care va sosi</b>Sud-coreenii de la Samsung vor să aducă multe smartphone-uri pe piață în acest an și pe lângă noile modele din seria Galaxy M ce se pregătește de debut pentru început în India, vom vedea și noi introduceri în gama Galaxy A

Sud-coreenii de la Samsung vor să aducă multe smartphone-uri pe piață în acest an și pe lângă noile modele din seria Galaxy M ce se pregătește de debut pentru început în India, vom vedea și noi introduceri în gama Galaxy A. Unul dintre terminalele incluse aici va fi Galaxy A90 (SM-A905F) pentru care sud-coreenii au primit trademark-ul de marcă comercială încă din vara anului trecut.

Astăzi descoperim câteva detalii despre noul telefon, precum variantele de culoare în care va sosi și configurațiile în care va fi oferit la vânzare. Pe seama unor surse citate de către Sammobile, telefonul va sosi pe negru, argintiu sau auriu - cu mențiunea că ar putea avea ceva accente de gradient.

De asemenea, aflăm că smartphone-ul Samsung Galaxy A90 este testat în momentul de față într-o variantă de bază cu 128 GB de stocare flash. Vor fi comercializate modele cu 6 sau 8 GB RAM și un ultim detaliu pe care îl descoperim este că smartphone-ul va avea un ecran cu decupaj picătură în zona superioară.

Se mai vorbește și despre posibila apariție a unei camere triple în spate sau poate chiar a unui modul cu 4 senzori foto. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×