Samsung Galaxy S10+ apare listat în GeekBench cu 6 GB RAM și procesor Snapdragon 855

616 ori 16-01-2019
Samsung Galaxy S10+ apare listat în GeekBench cu 6 GB RAM și procesor Snapdragon 855

Numărătoarea inversă până la debutul seriei de terminale Galaxy S10 a început deja și în avalanșa de leak-uri mai dăm și de listări în benchmark-uri precum se întâmplă chiar astăzi. Aveți mai jos o captură de ecran din cadrul GeekBench acolo unde și-a făcut apariția varianta Galaxy S10+ ce va oferi o cameră foto triplă în spate, o diagonală de 6.4 inch aparent și posibil baterie de 4000 mAh.

Galaxy S10+

Vedem de această dacă cum se descurcă modelul echipat cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 855, cu toate că ar putea fi vorba în cazul de față de o versiune specială de teste a lui S10+. În cadrul testului single-core, acest smartphone obține 3413 puncte, în vreme ce la multi-core se ajunge la 10256 puncte.

După cum puteți observa, în această listare sunt menționați și cei 6 GB RAM. Pe lângă varianta de față ar urma să fie pusă în vânzare și o alta cu 8 GB de RAM după cum sugera chiar ieri o scăpare. Vă amintim că lansarea noilor smartphone-uri din seria Galaxy S10 este programată pentru data de 20 februarie atunci când va avea loc o nouă ediție Unpacked. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>