Samsung Galaxy Note 3 pare un gigant pe lângă alte telefoane; Iată o imagine comparativă!

Autor:  | Publicat în:  Samsung 2.181 ori
<b>Samsung Galaxy Note 3 pare un gigant pe lângă alte telefoane; Iată o imagine comparativă!</b>știam deja că Samsung Galaxy Note 3 va fi un terminal mare, dar nu chiar atât de mare pe cât pare în imaginea de mai jos. O nouă presupusa fotografie cu un prototip al viitorului phablet a apărut pe web și de această dată vedem terminalul...

știam deja că Samsung Galaxy Note 3 va fi un terminal mare, dar nu chiar atât de mare pe cât pare în imaginea de mai jos. O nouă presupusa fotografie cu un prototip al viitorului phablet a apărut pe web și de această dată vedem terminalul comparat cu alte două telefoane.

Sincer să fiu acest model pare mai mare decât cei 5.99 inch care se speculează că i-ar avea în diagonală ecranului sau Super AMOLED. De remarcat și faptul că acest prototip seamănă cu cel din imaginea scăpată pe web săptămâna trecută, deci se merge deja pe un design comun. Așteptăm acest phablet să fie lansat la IFA 2013 în Berlin, la finalul verii și să vină cu un procesor Exynos 5 Octa.

Acesta ar putea fi și gadgetul care face trecerea la 3 GB RAM și nu m-aș mira să vedem o nouă interfața TouchWiz pe el. Evident vom avea și stylusul S Pen la dispoziție, probabil cu câteva aplicații și funcții noi. în rest, mă aștept la aceleași gesturi și modalități de control de pe Galaxy S4 și aceeași cameră de 13 megapixeli ca si S4.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×