Numărătoarea inversă până la debutul lui Samsung Galaxy Note 8 a început deja și doar 9 zile ne mai despart de acest eveniment special ce va avea loc în New York. Până atunci continuă totuși materialele leak și descoperim azi că în SUA telefonul ar putea fi disponibil în magazine chiar la 24 ore de la anunțul oficial. O confirmă un angajat BestBuy care susține sosirea phablet-ului pe rafturi din 24 august.
Nu este clar cât de credibilă este declarația angajatului, dar vom trăi și vom vedea dacă se întâmplă astfel. Nu ar fi prima oară când un producător decide să lanseze comercial un smartphone direct după anunțul oficial, un exemplu fiind chiar HTC One M8 care era disponibil în magazinele din Anglia fix la câteva ore de la evenimentul de lansare care a avut loc în Londra.
Probabil și sud-coreenii aplică această tactică pentru a le oferi fanilor posibilitatea de a pune mâna pe device cât mai repede posibil și fără a mai aștepta după precomandă. În mail-ul de mai sus este menționat că telefonul va sosi prin intermediul Verizon, dar și prin canalele proprii Samsung.
Note 8 este așteptat cu un ecran de 6.3 inch, cu 6 GB RAM și cu procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 835 la bord!