Samsung Galaxy Note a fost livrat În peste 5 milioane de exemplare

1.254 ori 29-03-2012
Samsung Galaxy Note a fost livrat În peste 5 milioane de exemplare

Vă vorbeam în urmă cu câteva săptămâni că Samsung Galaxy Note a ajuns a fi livrat în peste 2 milioane de exemplare și văd că acum Samsung se laudă cu 5 milioane. Pentru un smartphone ridiculizat la anunțul oficial prin prisma ecranului generos de 5.3 inch zic că este bine.

Galaxy Note are un hardware puternic, iar ca design mi se pare un SGS II crescut în dimensiuni. Am observat chiar și astăzi prin București câteva exemplare și mă uimește succesul lui Galaxy Note. Să fie suficient un display generos pentru a vinde?

Dell Streak nu s-a bucurat nici în proporție de 10% de succesul lui Note și nu-i lipsea nimic: 3G, hardware și cameră decentă, display de 5 inch, preț similar cu cel al rivalului sud-coreean. Pe de altă parte, Samsung a investit enorm în publicitate. Când am fost săptămâna trecută în Praga de la aeroport și până în oraș erau bannere la fiecare stâlp cum sunt la noi la alegerile prezidențiale, doar că aici era afișat câte un Galaxy Note.

Mai este interesant și câte s-au vândut world wide și nu doar câte au fost livrate de către compania sud-coreeană. Ați cumpărat sau ați alege un Galaxy Note pe post de smartphone?

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>