Samsung Galaxy S10+ va avea o cameră triplă ce include un obiectiv telefoto şi unul wide angle

Autor:  | Publicat în:  Samsung 5.013 ori
<b>Samsung Galaxy S10+ va avea o cameră triplă ce include un obiectiv telefoto şi unul wide angle</b>Continuă zvonurile despre Samsung Galaxy S10+, acum că ne-am eliberat feed-ul de ştiri de Galaxy Note9 şi scăpările sale. Teoria cea mai răspândită este cea a trio-ului de telefoane S10, cu un model principal, unul Plus cu 3 camere şi unul Lite.

Continuă zvonurile despre Samsung Galaxy S10+, acum că ne-am eliberat feed-ul de ştiri de Galaxy Note9 şi scăpările sale. Teoria cea mai răspândită este cea a trio-ului de telefoane S10, cu un model principal, unul Plus cu 3 camere şi unul Lite. Galaxy S10+ are camera triplă detaliată mai nou.

2019 e un an important, pentru că e momentul când Samsung aniversează 10 ani de existenţa a seriei Galaxy S şi vrea să o facă într-un mod special. Recent am aflat că Galaxy S10+ va avea de fapt 5 camere, două în faţă şi 3 în spate. Acum surse din Coreea de Sud vorbesc despre un setup ce include o cameră de 16 megapixeli, o cameră de 13 MP cu obiectiv telephoto şi o a treia camera de 12 MP cu obiectiv wide angle.

Agenţia de presă ETNews scrie că Samsung avea de gând să îşi doteze doar una din versiunile de Galaxy S10 cu o cameră triplă şi acum se pare că două modele vor primi acest tratament, unul fiind aşa numitul Galaxy A9 (2019). Acolo va fi o combinaţie de 32 MP + 8 MP + 5 MP şi nu ştim care e tele, wide sau poate chiar monocrom. Între timp analiştii prezic că 10% dintre telefoanele produse pentru 2019 vor avea o cameră triplă.

Startul trendului a fost dat de către Huawei, recent a trecut la această abordare şi Oppo şi acum Apple, Samsung şi LG ar avea planuri de acest gen. Rămâne de văzut în ce măsură vor putea plusa în mod real şi la alte aspecte că zoom şi mai ales calitatea culorilor, deformate mereu de obiectivul wide angle (aşa cum am văzut la cel puţin 4 recenzii până acum: LG G5, G6, Zenfone 4, ZenFone 5).

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×