Samsung Galaxy S8 ar urma să fie prezentat în România chiar a două zi după lansarea oficială

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.884 ori
<b>Samsung Galaxy S8 ar urma să fie prezentat în România chiar a două zi după lansarea oficială</b>După cum știți deja cei de la Samsung pregătesc lansarea flagship-ului Galaxy S8 pe data de 29 martie în cadrul unui evenimen ce va avea loc în New York. Un lucru inedit ar putea fi reprezentat de către faptul că produsul ar urma să beneficieze de o

UPDATE: Astăzi se confirmă faptul că într-adevăr Samsung Galaxy S8 va fi lansat oficial în România pe data de 30 martie, filiala locală pregătind un eveniment în București. Prezentarea va avea loc la ora 19:30 și vom reveni de la fața locului cu primele impresii despre S8 și S8+, dar și cu materiale hands-on! Posibil să aflăm și primele prețuri tot săptămâna viitoare!

Samsung Galaxy S8 Invitatie

Data de 29 martie este asociată lansării lui Samsung Galaxy S8, flagship ce va primi un boost serios la capitolul diagonală a ecranului, urmând a oferi un display de 5.8 inch. Va exista și o versiune Plus dacă doriți și mai mult de atât, acesta oferind un display de 6.2 inch în schimb și poate ceva dotări hardware mai diferite (o cameră duală fiind în continuare vehiculată prin online).

Inedit este faptul că atât S8, cât și S8+ ar putea fi vedetele unui eveniment de presă realizat de către Samsung România fix a doua zi de la debutul oficial, adică pe 30 martie. Filiala locală ne-a trimis invitația cu pricina și din păcate nu avem prea multe detalii, ci doar ora desfășurării conferinței.

Vom avea astfel ocazia să punem mâna pe noile dispozitive chiar la 24 ore de la anunțul oficial (transmis live) ce va avea loc în New York și vom vedea cât de bine se prezintă acestea la capitolul design și dacă într-adevăr scanner-ul de amprente este pe atât de greu de utilizat pe cat pare din fotografii. Revenim cu detalii curând!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×