Samsung va începe producţia prototipului de telefon flexibil din trimestrul 3

1.648 ori
<b>Samsung va începe producţia prototipului de telefon flexibil din trimestrul 3</b>Auzim de o grămadă de timp fel și fel de zvonuri referitoare la un posibil smartphone flexibil pregătit de către sud-coreenii de la Samsung. Acest produs a primit la un moment dat chiar și o denumire aparent oficială și anume Galaxy X, iar acum aflăm că

Aşteptam să vedem primele prototipuri de telefoane flexibile Samsung încă de la CES 2017 sau MWC 2017, dar ele nu s-au materializat. Azi aflăm că Samsung Electronics şi Samsung Display vor începe producţia prototipurilor din trimestrul 3. Hai să vedem ce e nou la acest proiect!

În timp ce sud coreenii au aceasta inițiativă, companiile din China lucrează la rândul lor la panouri flexibile pentru terminale mobile. Surse apropiate de Samsung afirmă că prototipul va fi gata în trimestrul 3 şi mii de unităţi vor fi pregatite pentru testul de calitate. Creatorul seriei Galaxy S va analiza cu atenţie feedback-ul testerilor şi răspunsul obţinut de la partenerii operatori de telefonie.

După ce prototipurile vor avea cererea şi răspunsurile utilizatorilor evaluate, atunci se va lua decizia de a produce în masă terminalele sau nu. În principiu ne aşteptăm la o astfel de producţie prin 2018. Există zvonuri că o serie de prototipuri circulau încă de la MWC 2017, dar în secret total, astfel că nici fotografii şi nici informaţii nu au scăpat pe web.

Bătălia pentru titlul de "primul smartphone cu ecran cu adevărat flexibil" a început şi producătorii chinezi nu stau departe de ea. Companii ca BOE, Visionox sau AUO au realizat deja panouri de ecran ideale pentru astfel de telefoane. Ei colaborează cu Lenovo, Oppo sau Vivo, care speră să ia fața celor de la Samsung. Rămâne de văzut dacă primul venit va fi şi cel mai apreciat de public.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×