Samsung Omnia soseste in Romania in cateva saptamani

2.869 ori21-08-2008
Samsung Omnia soseste in Romania in cateva saptamani

Vesti bune pentru cei care cauta o alternativa pentru iPhone 3G: telefonul Samsung Omnia va sosi in Romania peste doar cateva saptamani. Si asta in conditiile in care in aceasta noapte la ora 00:00 in magazinele Orange din Romania va fi pus in vanzare handsetul Apple iPhone 3G.

Samsung Omnia va fi disponibil pe piata noastra prin intermediul celor de la HAT Co. Group Romania, distribuitor oficial al companiei Samsung. Pregatiti-va sa vedeti un telefon business, pe care vi l-am prezentat in numeroase topuri ale terminalelor anului 2008. Omnia soseste cu Windows Mobile 6.1 Professional, MS Office, un display full touchscreen si o interfata bazata pe widgeturi.

In plus, veti beneficia de functii utile, gen push e-mail, GPS, o camera de 5 megapixeli cu autofocus si suport pentru detectare faciala si a zambetului, dar si declansare automata. Noul Samsung pune la dispozitie utilizatorului o memorie de 8 GB si suport pentru playback al fisierelor audio cunoscute si filme DivX/Xvid. Toate acestea incepand cu luna septembrie a acestui an, in Romania, daca rezistati ispitei iPhone 3G.

Sursa: Hat group
Taguri: Samsung Omnia iPhone 3G Hat Apple iPhone 3G Windows Mobile Office GPS

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.