Samsung va aduce schimbări serioase panoului spate de pe Galaxy S9; reamplasarea scanner-ului de amprente este pe listă

Autor:  | Publicat în:  Samsung 7.216 ori
<b>Samsung va aduce schimbări serioase panoului spate de pe Galaxy S9; reamplasarea scanner-ului de amprente este pe listă</b>Potrivit unui nou leak sosit astăzi în mediul online s-ar părea că sud-coreenii de la Samsung au în plan schimbarea setup-ului din spate de pe Galaxy S9. Telefonul va opta astfel pentru o cameră duală cu amplasare ceva mai diferită, cât și pentru

Ieri v-am prezentat într-un articol un calup de informații referitoare la următorul flagship Samsung, adică Galaxy S9. Acolo erau incluse și câteva schițe pentru ambele variante pregătite (S9, S9+) și aflam că telefoanele vor renunța la jack-ul audio și că vor aduce o soluție de autentificare facială care să rivalizeze cu Face ID de pe iPhone X. Mai era menționată și rezistența la apă și camera duală din spate cu senzori de 16 mpx.

Samsung Galaxy S9

Ca un soi de continuare a acestei scăpări vine astăzi un leak din partea contului de Twitter @UniverseIce ce susține că Galaxy S9 va sosi cu schimbări serioase aplicate asupra panoului din spate. Actuala generație de flagship-uri Galaxy S a fost puternic criticată pentru amplasarea scanner-ului de amprente, zona cu pricina fiind greu de accesat la utilizarea telefonului cu o singură mână.

Samsung Galaxy S9

Sammy ține cont de feedback-ul publicului și de aceea are în plan să mute scanner-ul de amprente într-o zonă mai convenabilă, asta în situația în care tehnologia de scanat amprentele integrată sub ecran nu va fi gata la timp. Și camera duală ar putea fi integrată sub altă formă aici și am putea vedea un panou frontal fără bărbie, cu doar o zonă în partea de sus pentru senzori, earpiece și camera selfie.

Samsung Galaxy S9

Cei de la PhoneArena au pus cap la cap toate aceste informații leak și au creat randările pe care le puteți vedea aici. Sunt propuse diferite abordări de amplasare a camerei duale și a scanner-ului de amprente și vedem și cum ar putea arăta noul panou frontal. Să vedem dacă aceste schimbări vor fi sau nu aduse pe noul flagship!

Samsung Galaxy S9

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×