Se lucrează deja la Google Maps pentru iOS, Apple ar putea să nu aprobe aplicația

1.332 ori06-11-2012
Se lucrează deja la Google Maps pentru iOS, Apple ar putea să nu aprobe aplicația

Butoiul cu pulbere numit Apple Maps erupe din nou, de această dată pe fondul veștii că Google ar lucra intensiv la Google Maps pentru iOS. Aparent Apple nu ar aproba o aplicație de acest gen, dacă ar fi propusă pentru App Store, încercând să își păstreze propria aplicație Maps în prim plan.

Informațiile de azi vin pe filiera unei surse de la Google, care afirmă că aplicația e în curs de dezvoltare. Google ar urma să finalizeze dezvoltarea lui Maps până la sfârșitul anului și sincer să fiu, ar fi păcat ca toată munca să fie degeaba. Există și optimiști printre utilizatorii de iOS 6.0, care spera că odată cu plecarea lui Scott Forstall și poate odată cu următorul mare update de iOS vom vedea o soluție Apple Maps decentă. Sau poate că înlocuitorul lui Forstall va fi mai deschis față de soluția Google, deși asta ar însemna un soi de mică înfrângere pentru Apple.

Dacă aplicația celor de la Google se concretizează și nu este aprobată de către Apple, atunci așteptați-vă la o scandalizare a utilizatorilor, la petiții și instalări neoficiale prin mijloace mai puțin ortodoxe. între timp puteți folosi pe iOS 6.0 Google Maps direct din browser, dar acesta nu se mișca la fel de bine ca o aplicație din păcate...

Sursa: pocketnow.com
Taguri: Google Google Maps iOS Maps Google Maps pe iOS

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.