Un produs nou ce va debuta pe piață odată cu smartphone-ul BlackBerry Passport, model ce ne-a impresionat prin al său design ieșit din comun, este și BlackBerry Blend, un serviciu ce ne va permite transferul de mesaje, conținut și notificări de pe telefon direct pe calculator sau tabletă .
Astăzi, funcția în cauză își face apariția pe site-ul de aplicații BlackBerry World doar cu denumirea sa, un click pe aceasta oferind un mesaj de eroare. Astfel, odată cu implementarea acestui serviciu destinat în special oamenilor de afaceri, vom putea vedea o mare parte din conținutul nostru de pe telefon pe un ecran mai mare.
Revenind la noul smartphone ce urmează a fi lansat de către BlackBerry, și anume modelul Passport, aflăm că acesta va fi un terminal destul de masiv, greutatea sa totală fiind de 194 grame. Totuși, acest device va beneficia de o tastatură qwerty excepțională și de un pachet hardware de ultimă generație (procesor Snapdragon 800 de 2.2 GHz + 3 GB memorie RAM).