Sharp Aquos S2 devine oficial! Ecranul său de 5.5 inch ocupă 87.5% din panoul frontal!

Autor:  | Publicat în:  Sharp 1.490 ori
<b>Sharp Aquos S2 devine oficial! Ecranul său de 5.5 inch ocupă 87.5% din panoul frontal!</b>Exact cum era de așteptat, astăzi pe data de 8 august debutează și smartphone-ul Sharp Aquos S2 - un nou telefon ce impresionează prin raportul screen to body. Avem în cazul de față un ecran de 5.5 inch cu rezoluție Full HD de 2040 x 1080 pixeli

Anul 2017 este marcat de smartphone-urile cu display edge-to-edge, trend pe care Sharp l-a început cu ani în urmă când lansa arătoasele modele din gama Crystal dacă nu mă înșel. Pentru că japonezii nu aveau în plan să se lase mai prejos decât Samsung, LG și celelalte companii care au adus la vânzare asemenea telefoane în acest an, astăzi ei anunță lansarea terminalului numit Sharp Aquos S2.

Sharp Aquos S2

Design-ul ne amintește de Essential Phone cu acea cameră frontală plasată în partea de sus și înconjurată de ecran și aflăm că firma japoneză a reușit integrarea unui display de 5.5 inch pe o carcasă care de regulă este destinată unui telefon de 4.9 inch.

Sharp Aquos S2

Acest display oferă o rezoluție de 2040 x 1080 pixeli și ni se dezvăluie faptul că acesta ocupă 87.5% din întreaga suprafață a panoului frontal. Avem și sticlă 2.5D aplicată peste, iar nivelul maxim de luminozitate ar atinge 550 unități nits. Dacă vreți o comparație, Samsung Galaxy S8 are un raport screen-to-body de 83.6%, în vreme ce LG G6 are un display ce ocupă 78.6% din panoul frontal.

Sharp Aquos S2

Pe lista de dotări se mai află bateria de 3020 mAh cu suport Quick Charge 3.0 și camera frontală de 8 megapixeli cu deschidere f/2.0. În spate avem o camera duală din spate compusă dintr-un senzor de 12 mpx cu deschidere f/1.75 și un altul de 8 megapixeli. Există aici și NFC, suport dual-SIM, port USB Type-C și slot pentru carduri microSD.

Ca dimensiuni acest smartphone cântărește numai 140 grame și măsoară 141.8 x 72.04 x 7.9 mm în grosime. Modelul standard ce costă 370 dolari sosește cu procesor Snapdragon 630, 4 GB RAM și 64 GB de stocare, iar pentru varianta cu chipset SD660, 6 GB RAM și 128 GB de stocare va trebui să scoateți din buzunar 520 dolari!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×