Cu doar câteva zile în urmă chiar Andy Rubin ne prezenta un teaser sub formă de fotografie reală pentru smartphone-ul ce îl pregătește, model numit Essential FIH-PM1. Deși inițial se zvonea că terminalul de față va adopta un OS propriu, într-un final Android va fi preinstalat din fabrică, veste ce ne era dezvăluită anterior de către o listare a produsului în benchmark-ul GeekBench.

Astăzi și Eric Schmidt (CEO Alphabet Inc.) confirmă acest lucru, precizând printr-o postare de pe Twitter faptul că în perioada următoare utilizatorii Android vor avea o opțiune 'fenomenală' la dispoziție ce va sosi sub forma smartphone-ului Essential. El precizează că vor exista și alte smartphone-uri la fel de uimitoare în perioada următoare în universul Android.
La ultima verificare acest telefon sosea cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, cu 4 GB memorie RAM și cu un display de 5.5 inch. De asemenea, se vehicula prezența unei tehnologii în stil Force Touch pe acest dispozitiv. Rămâne să vedem cât de curând se lansează Essential FIH-PM1 și dacă într-adevăr el va fi fenomenal precum se indică la ora actuală.

