Se pare că ideea de Facebook Phone nu presupune doar un terminal axat pe socializare, ci și o variantă de Android care gravitează în jurul serviciului de socializare. O disecție recentă a software-ului de pe HTC Myst, următorul Facebook Phone a dovedit asta. Cei de la Android Police au pus mâna pe câteva capturi de ecran, pe care le puteți vedea mai jos.
E vorba aici despre un system dump de pe HTC Myst și software-ul este în versiunea pre-release, deci nu garantez că așa va arăta și varianta finală. Cu această ocazie aflăm și că noul smartphone e produs de HTC, va sosi prin AT&T pe piață, va avea un procesor Qualcomm dual core și 1 GB RAM. Alte dotări descoperite în ROM-ul ajuns pe web sunt ecranul 720p de 4.3 inch, Android 4.1.2 drept OS și HTC Sense 4.5.
Camera din spate este de 5 megapixeli, iar cea frontală de 1.6 MP. Se pare că avem de-a face cu un telefon midrange, care se remarcă printr-o aplicație specială Facebook. Practic, de la nivelul de aplicație, Facebook devine un întreg Homescreen. Aflăm că Facebook poate genera ferestre care se suprapun altora, poate fi integrat în lockscreen, în zona de notificări, faptul că pornește odată cu telefonul, controlează conexiunea WiFi și poate chiar afecta setările de sistem.
Aceasta integrare a lui Facebook în Android sub formă de coloană vertebrală ar putea fi transformată într-o aplicație disponibile în Play Store în curând. Ați vrea un astfel de "launcher Facebook", dacă îmi permiteți metafora? Vom afla mai multe pe 4 aprilie, când Zuckerberg și ai lui au un anunț de făcut.