Se pare că Sony nu se mulţumeşte cu dominaţia pe piaţa senzorilor foto smartphone şi doreşte să o extindă. Astfel, dacă în octombrie aflam zvonuri că Sony ar putea cumpăra unitatea de producţie de senzori foto a celor de la Toshiba, tranzacţia s-a concretizat astăzi.
Toshiba nu a avut chiar un an excelent, mai ales că spre exemplu senzorul sau de pe HTC One M9 nu a fost deloc bine primit. Sony va cheltui 155 de milioane de dolari pentru a cumpăra unitatea de producţie foto Toshiba, iar sub tutela creatorului Xperia vor intra fabrica, echipamentele şi angajaţii. Tot procesul se va finaliza în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2016.
Fabricile vor opera în cadrul filialei Sony Semiconductor Corporation, care se va axa strict pe producţia de senzori foto. Vă reamintesc că nume mari ca Apple, Huawei sau Xiaomi folosesc module optice Sony pe smartphone-urile lor, generând profituri însemnate pentru niponi. Sony avea la ultima verificare o cotă de piaţă de 40% în rândul senzorilor pentru camere foto şi telefoane, iar cota poate doar să crească acum, cu aportul Toshiba.